Arhivele lunare: Septembrie 2012

Datoriile

Cand vine vorba de datoriile catre banci sau diverse companii, romanii se impart in 2 categorii: cei care ar vrea sa plateasca dar nu au de unde si cei care au de unde dar nu vor sa mai plateasca. Pe cei care nu au de unde si nici nu ar vrea sa mai plateasca nu-i mai iau in calcul pentru ca ar fi un nonsens.

Daca in cazul primei categorii discutia este simpla in sensul ca, daca nu au ce vinde de prin casa sau casa cu totul, nu prea au cum sa plateasca, in cazul celei de a doua intervin recuperatorii de creante.

Pe piata romaneasca au aparut o puzderie de astfel de firme, autohtone sau internationale, atrase fiind de numarul mare de datornici, de marfa adicatelea :). Arsenalul acestui tip de firme este unul destul de limitat de lege, pentru ca aici nu ma refer la „recuperatorii” cu spatele cat dulapul dublu al bunicii. Acest arsenal porneste de la vorba buna, un telefon de „curtoazie”, o scrisoare amabila primita in posta si continua cu telefoanele la vecini, scrisorile de amenintare cu judecata si chiar vizitele la domiciliu a unor echipe de doua, trei persoane, de preferat barbati sau femei cu limbarnita, in scopul clar de intimidare.

Problema majora in acest tip de afacere pe piata romaneasca este schimbarea mentalitatilor. Daca, pana acum 20 de ani, a avea o datorie era o mare rusine, acum, noile generatii s-au adaptat si au inceput sa priveasca mult mai relaxat problema, ceva de genul „Asa, si?!”. Acest fapt este cel mai usor de identificat printr-o scurta privire in cadrul oricarei familii. Intotdeauna, bunicii si parintii sunt mai usor de impresionat in astfel de situatii decat copiii(aici nu ma refer la copii de 3 ani, ma refer la cei peste 18 ani, in stare sa contracteze un credit). Bunicii, la primirea scrisorii de curtoazie vor exclama intotdeauna  : ” Vai maica, sa te duci sa platesti maica, sa nu iti faca astia probleme ca e rusine mare” iar parintii vor spune ” Te rog eu sa platesti, sa nu te dea astia in judecata si sa te trezesti pe drumuri sau cu poprire pe salariu”. Copiii, pe de alta parte, cand primesc o astfel de scrisoare, o arunca direct la gunoi, fara sa o mai deschida, sau, cand este vorba de telefon, inchid dupa primele doua fraze. In fapt, pe asta mizeaza si recuperatorii: pe frica de judecata si pe rusinea datornicului. Din pacate pentru ei, acesti doi termeni au devenit atat de perimati si de fragili incat, in max 5 ani, fara o schimbare a legislatiei, le prevad un faliment rasunator.

Subiectul mi-a venit dupa ce am vazut la televizor o reclama tembela a unei astfel de companii, in care o bunaciune se fatzaie pe ecran si vorbeste cu o voce suava de parca target-ul lor ar fi masculii infierbantati si nu mamaile si buneii.

O chestie haioasa se petrece in Spania, unde exista asa zisii „recuperatori in frac”, oameni angajati de catre astfel de companii, care se duc imbracati in frac la locuinta „infractorului”, se posteaza in fata portii sau a intrarii in bloc si ii informeaza pe toti cei ce trec pe acolo ca respectivul care locuieste la adresa cutare are o datorie catre  compania x. Culmea este ca, s-ar parea ca metoda chiar da roade si, eu unul, n-am auzit ca vreunul dintre ferchezuiti sa fie luat la pumni si picioare. Sunt curios, oare cine ar avea curajul sa faca o asemenea munca si in Romania?! :))))))))))))))

 

Etichetat , , , , ,

” Sarcozy, revien putan!!”

Titlul este un citat dintr-un chelner francez si  reprezinta starea de spirit a francezilor in legatura cu tziganii „romani”.

Ca sa incep cu inceputul, anul acesta, in luna august, am fost intr-o vacanta de doua saptamani, cu gogu-sana, la Londra si Paris. Daca Londra o mai vazusem, Parisul a fost, la prima vedere, o surpriza mai mult decat placuta din majoritatea punctelor de vedere. Singurele minusuri au fost preturile enorme (mi s-au parut mai mari chiar si decat la Tokyo si asta nu e putin lucru) si „tziganii” romani prezenti la orice colt de strada si in preajma fiecarui monument din capitala Hexagonului.

Daca in privinta preturilor nu avem ce face, in privinta tziganilor cineva trebuie sa gaseasca o solutie pana la urma. Mi se pare o prostie ca guvernul francez sa le dea bani si sa-i repatrieze „voluntar” in conditiile in care, stie toata lumea, respectivii se vor intoarce pe strazile Parisului in mai putin de o luna. Toata aceasta tevatura nu este altceva decat o invartire in jurul cozii, un pertetuum mobile. Mi s-ar parea mult mai bine ca, odata cu acceptarea sumei de bani si repatrierea „voluntara”, respectivul „suedez” sa declare ca renunta la dreptul sau european de libera circulatie si ca accepta ca, in eventualitatea in care ar vrea sa reintre pe teritoriul francez, sa poata fi refuzat la vama.

Aici intervine si discutia legata de Schengen. Oricat de mult mi-ar placea mie sa fim parte a acestui mecanism si sa putem circula nestingheriti, fara sa ne opreasca vreun idiot de vames maghiar sau bulgar si sa ne intrebe de sanatate, de catel si de purcel, sunt constient ca acest lucru NU TREBUIE sa se intample deocamdata, deoarece ne-ar afecta si mai mult imaginea si asa precara pe care o avem in ochii strainilor care, din pacate, nu au de unde sa stie ca RROM (indiferent de nationalitatea sa din pasaport, roman,bulgar,spaniol, etc.) nu este egal ROMAN!!

Ca sa ma refer si la cateva exemple concrete, voi incepe cu intamplarea din titlu. Vizitand noi Parisul si cascand ochii la tonele de monumente istorice cu vechime de sute si mii de ani ce pareau construite ieri, la un moment dat, ni s-a facut foame. Deoarece avusesem deja cateva socuri la vederea notei de plata prin diverse cafenele centrale, am decis sa cautam un local mai economic si mai traditional. Asa am ajuns in zona catedralei Notre Dame, pe stradutele cartierului Saint-Germain. Acolo, o forfota de nedescris, restaurante unul langa celalalt, boutique-uri de suveniruri, shawormerii si tot tacamul. Am gasit, intr-un final, un local cochet, tipic frantuzesc, unde meniul compus din felul I, felul II si desert, costa 25€/pers., ceea ce era deja super ieftin prin comparatie cu ce mancasem in zilele anterioare. Ne-am asezat frumos la o masa pe terasa si am pus aparatul foto pe un scaun alaturat, moment in care patronul a sarit ca ars si a venit sa ma sfatuiasca sa tin aparatul cat mai bine ca zona e plina de „shpringari”. Am zambit cu juma de gura (motivul il dau un pic mai jos) si i-am urmat sfatul. N-au trecut 5 min.si vedem cum un grup de vreo 7 puradei „conationali” se indeparta in viteza, urmati fiind de un tanar francez care incerca sa-si recupereze telefonul mobil. Norocul sau a fost chelnerul care ne servea pe noi, care, vazand ce se intampla, i-a sarit in ajutor si a reusit sa recupereze bunul omului. Dupa asta, chelnerul a revenit la indatoririle sale, nu fara sa slobozeasca cateva vorbe de duh la adresa „suedezilor” si a incheiat cu naduf : ” Sarcozy, revien putan”!!! , aluzie evidenta la nationalismul fostului sef de guvern de la Palatul Elyseé. N-am putut sa plec de acolo fara sa-i zic chelnerului ca si noi suntem tot romani, in speranta ca va observa diferenta evidenta de altfel, dar sunt sigur ca nu i-am clintit parerea nici macar cu o fractiune.

O alta intamplare a avut loc in chiar prima noastra zi pe strazile Parisului, cand, incantati fiind de privelistea oferita de Senna si podurile sale, am vrut sa facem cateva poze cu aparatul foto de care am facut vorbire in unul din posturile anterioare. Bineinteles ca, eu urma sa fiu pozarul si gogu-sana modelu´, pt. ca ea nu stie nici la ora actuala ce-i aia un Shutter Speed sau  un ISO :). Am facut doua, trei poze, dupa care, gogu-sana s-a schimbat brusc la fatza si imi spune ca trebuie sa mergem. Imediat cum au reperat o camera foto un pic mai scumpa isi si facusera aparitia vreo 3 TZIGANI care se uitau cu jind la ea, precum vulturii (sau ciorile, corbii etc.) care se rotesc deasupra unui muribund. Ideea este ca eu nu sunt chiar prada ideala pentru astfel de specimene, neavand nici 70 de ani, nefiind nici femeie, cantarind peste 80 de kile si avand peste 1.80 inaltime dar chiar si asa, la vederea aparatului, le faceau ochii ca in desene animate. € € € € € €. Singurul fapt care a reusit sa-i descurajeze si sa-i faca sa se imprastie a fost ca m-am intors si m-am uitat fixat la ei zicandu-i gogu-sanei, in romana, ” Asa, si? Da-i in plm!!” aratandu-le ca nu ma impresioneaza cu nimic faptul ca sunt 3 si ca am mai vazut ca ei cu miile, fiind eu insumi roman.

Acestea fiind spuse, „Sarcozy, revien putan” !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Etichetat , , ,